Ce ne facem cand nu ne gasim pe noi insine?! O fi un leac si pentru asta sau astepti sa treaca sezonul si sa te adaptezi din nou societatii?
 Parca e o traditie, cand vine Martie, sa vina cu de toate si totusi cu nimic. Se schimba anotimpul si parca se schimba si oamenii. Unii pleaca, altii raman si parca, totusi, nu sunt acolo.
Vine Martie, ne schimbam si garderoba, si sentimentele. Schimbam si oameni, si locuri, si obiceiuri.
Nu mi-a placut niciodata trecerea asta, de la un anotimp la altul. E ca si cum ma forteaza sa schimb ceva ce-mi place, ca si cum imi ia ceaiul de la gura si imi da un fresh, ca de...vine caldura. E ca si cum mi-ar lua omul ce ma tine de mana si mi-l da pe cel ce nu o face, ca de...nu ne mai e frig.
Poate ca ma forteaza sa ies din zona mea de confort, ceea ce e perfect, dar sa nu-mi ia oamenii, sa nu-mi ia amintirile si nici visurile.
Dar poate blogul meu asta vrea sa-mi aminteasca...if there is no rain, there is no rainbow...

Simple

Nu exista educatie buna sau rea ! Omul ori e educat , ori nu !

Euforie subtila...

         

         

            Si cat de des ne-am fi vorbit,

               imbratisati de ploaia rece

             si de aerul asa greu de absorbit,

              in ziua care, inevitabil, trece.

          Si cat  privirea ta ar fi soptit,

           cu ochii vii si calzi, timizi

           ne-necam si respiram subit,

          ca doi copii, de mult, indragostiti

         Si cat de-usor ne-am fi amintit ,

           in aceea amiaza tarzie ,

         de ceaiul cald ce l-am servit

          cu greu treziti din amnezie...

         

Vibreaza toamna...

O lumina pala , muta, vibreaza stingher, cautand parca intunericul, printre frunzele sfasiate de caldura uda a toamnei .Cerul impinge din ce in ce mai apasat norii, care fac ploaia sa danseze pe umerii tai grei...Ai trait vreodata sentimentul acela cand  privesti nedumerit cu acea culoare nesatiasa a ochilor tai si meditezi adanc la amintirile sangeroase ce si-au lasat amprenta rece pe inima ta uscata de prea multa toamna.? Totul e conturat de un galben bolnav, iar vantul imi rascoleste sufletul,si da, e toamna in sufletul meu...

Suntem noi, poetii

Suntem noi, poetii

...cei nebuni de cuvinte,

Insirand ale noastre ghicitori

Ce ne-anunta furtunos,grabite:

"Voi sunteti nemuritori!"

Suntem noi, poetii

...cei cu aripi negre, gri sau albe,

Cu stropi de ploaie ciopliti,

Mereu insetati de suflete calde,

Neputinciosi, sensibili si cuminti.

Suntem noi, poetii

...cei inruditi cu vantul,

Ce-mprastie vorbe cu mute intelesuri,

Innebuniti de-a pierde timpul,

Devorand ganduri si-o mie de versuri.

Pustiu

"Nu e nimic mai interesant decat sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa-ti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu" Nelson Mandela

Pustiu e acum locul unde paseam cu sufletul meu cald de copil, unde emotiile-mi vibrau mai puternic ca niciodata si aerul tomnatec imi improspata panza sufletului. Indignata de vantul care-mi fura amintirile, privirile care, odata, imi erau prietene si miile de confesiuni spuse-n soapte, permit a-mi arde talpile pe pamantul parca uitat de ploaie si ma asez obosita de prea multa liniste pe leaganul nostru, martor mut al fiintei noastre. Totul a ramas la fel, desigur, si timpul si-a pus amprenta, dar mirosul , spiritul locului au ramas reci, ca atunci, dar pregatite oricand sa te imbratiseze...

Vis pierdut

Zidit-am un vis, in suflet, undeva,
Un vis ramas in pustietate,
Ramas singur printre flori candva,
Flori ce-au prins antichitate...

Il resping cu nonsalanta
E visul acela neindeplinit,
Caci cine traieste cu speranta,
Moare dezamagit.

Mergand pe crengi acum
Si prinvind intrebator
Ce a mai ramas pe drum?
N-a ramas nimic...doar un fior.

Un fior rece, dar profund
Ce ma mistuie pustiu
Ar fi vrut sa nu-l alung,
Dar deja e prea tarziu.

Am inceput sa ma gandesc,
Oare s-ar mai fi putut
Sa incerc sa mai visez
La acel necunoscut?