Vibreaza toamna...

O lumina pala , muta, vibreaza stingher, cautand parca intunericul, printre frunzele sfasiate de caldura uda a toamnei .Cerul impinge din ce in ce mai apasat norii, care fac ploaia sa danseze pe umerii tai grei...Ai trait vreodata sentimentul acela cand  privesti nedumerit cu acea culoare nesatiasa a ochilor tai si meditezi adanc la amintirile sangeroase ce si-au lasat amprenta rece pe inima ta uscata de prea multa toamna.? Totul e conturat de un galben bolnav, iar vantul imi rascoleste sufletul,si da, e toamna in sufletul meu...

Suntem noi, poetii

Suntem noi, poetii

...cei nebuni de cuvinte,

Insirand ale noastre ghicitori

Ce ne-anunta furtunos,grabite:

"Voi sunteti nemuritori!"

Suntem noi, poetii

...cei cu aripi negre, gri sau albe,

Cu stropi de ploaie ciopliti,

Mereu insetati de suflete calde,

Neputinciosi, sensibili si cuminti.

Suntem noi, poetii

...cei inruditi cu vantul,

Ce-mprastie vorbe cu mute intelesuri,

Innebuniti de-a pierde timpul,

Devorand ganduri si-o mie de versuri.

Pustiu

"Nu e nimic mai interesant decat sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa-ti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu" Nelson Mandela

Pustiu e acum locul unde paseam cu sufletul meu cald de copil, unde emotiile-mi vibrau mai puternic ca niciodata si aerul tomnatec imi improspata panza sufletului. Indignata de vantul care-mi fura amintirile, privirile care, odata, imi erau prietene si miile de confesiuni spuse-n soapte, permit a-mi arde talpile pe pamantul parca uitat de ploaie si ma asez obosita de prea multa liniste pe leaganul nostru, martor mut al fiintei noastre. Totul a ramas la fel, desigur, si timpul si-a pus amprenta, dar mirosul , spiritul locului au ramas reci, ca atunci, dar pregatite oricand sa te imbratiseze...

Vis pierdut

Zidit-am un vis, in suflet, undeva,
Un vis ramas in pustietate,
Ramas singur printre flori candva,
Flori ce-au prins antichitate...

Il resping cu nonsalanta
E visul acela neindeplinit,
Caci cine traieste cu speranta,
Moare dezamagit.

Mergand pe crengi acum
Si prinvind intrebator
Ce a mai ramas pe drum?
N-a ramas nimic...doar un fior.

Un fior rece, dar profund
Ce ma mistuie pustiu
Ar fi vrut sa nu-l alung,
Dar deja e prea tarziu.

Am inceput sa ma gandesc,
Oare s-ar mai fi putut
Sa incerc sa mai visez
La acel necunoscut?

Simfonia iubirii

Simteai o caldura infernala

In sufletul tau,

Si nu-mi spuneai ce anume te doboara

Sau ce-ti facea rau.

Inima ta era invinsa - 

Abia te mai tinea in viata,

Caci era calcata de urma ninsa

A clapelor pianului de gheata.

In sufletul tau, se canta mereu

Aceeasi melodie, de grea inserare,

Simteai si tu, simteam si eu

O fragila si dulce fluturare.

Simteam sarutul tau pe buzele mele

Si ma rugam sa rasara -

Mereu aceeasi strangere de stele

Pe cerul iubirii ce te-nfioara.

Simteam cum sufletul imi arde,

Saruturile tale imi dadeau speranta

Ca se va stinge sunetul de coarde

Al sentimentelor puse-n balanta.

In sufletul tau, canta

Din ce in ce mai tare

Melodia ce-ncerca a se muta,

Spre a da sentimentelor culoare.

O! si cat de melodioasa-i

Iubirea ce te tine in viata,

Caci sarutarea ta frumoasa-i,

Prinzandu-ma cu mainile de fata.

Si in brate ma cuprinzi ,

Si imi soptesti usor

Ca melodia vrei s-o stingi 

Din sufletul tau de amor.

Si-n sfarsit m-agati in zbor,

Si din doi facut-am unul,

Arzand cantecul din interior,

Lasand in urma fumul...

Candidat la moarte

Candidat la moarte 

Ma declara vantul,

Intinzand fire de glas 

Cu gandul...si cu gandul.

Totu-i stins, totu-i negru

Anii curg pe rand, pe rand

Totu-i scris cu sange rece,

Litere dispar...fugand.

Perdeaua sufletului,

De frig zgaltaita, 

Ma anunta ca moartea-mi

E de mult grabita.

Aburii sufletului

Fierbinti de durere

Ma anunta ca moartea

Pe mine ma cere.

Candidat la moarte 

Ma declara vantul,

Intinzand fire de glas 

Cu gandul...si cu gandul.